Art Terapie

Art-terapia este o formă de terapie expresivă care folosește activități creative, din sfera desenului, a picturii, a modelajului lutului, a cleiului, a sculpturii pentru a îmbunătăți starea fizică, mentală și emoțională, fiind adesea folosită pentru a reduce stresul/anxietatea, pentru a explora emoțiile, trăirile, etc.
Art-terapia are la bază psihologia jungiană, care apreciază că intensitatea unei emoții, a unei traume devine dificil, chiar imposibil de verbalizat, fiind mult mai ușor de exteriorizat prin artă, fie că e pictură, fie că e modelarea lutului/a cleiului, sculptură, etc și porneste de la premiza că este posibil să fie exprimate emoțiile prin culori, forme abstracte, decât prin cuvinte.
Art Terapia are o dublă perspectivă, atât de ”absorbirea completă a minții (și a degetelor) ce permite eliberarea energiei creatoare, deseori inhibată în pacient” (Adrian Hill), cât și de “eliberarea inconștientului prin mijloacele exprimării artistice spontane” (Margaret Naumberg)
Această formă de terapie este ideală pentru toți cei cărora le este greu să verbalizeze experiențele trăite și emoțiile personale prin cuvinte, fie adult, fie copil. În terapia prin artă, utilizăm culori, lut, lemn orice alt material pentru a genera contextul necesar care să permită clientului să proceseze experiențele sale de viață într-un mod non-verbal, non-directiv și non interpretativ, în mod diferit decât este obișnuit în viața cotidiană și generând o perspectivă diferită, iar clientul resimte forța creatoare care îl ajută să facă schimbări.
Nu este necesar de abilități artistice pentru terapia prin artă, întrucât arta este contextul folosit.